Vă mărturisesc, ca medic care s-a aflat în prima linie a bătăliei împotriva COVID-19, că am trăit cele mai complicate luni din viața mea. Colegii din sistemul medical știu ce înseamnă să tresari la fiecare telefon, cum este să stai cu emoții pentru un pacient care așteaptă un rezultat, cum trăiești fiecare caz ca și…
Ne aflăm în fața unei dezbateri și a unei decizii de o extremă importanță pentru societatea românească, mai ales în contextual actual, în care vedem cât de fragilă poate fi rezistența în fața unei epidemii. Pe agenda noastră se află Legea vaccinării obligatorii, un act normativ care a stârnit multe patimi în societatea românească. Vocile…
”Natura ne asemănă, educația ne deosebește”, spunea Confucius și mă gândesc tot mai mult la adevărul acestor vorbe, la modul absolut iresponsabil în care guvernele ultimilor ani i- au condamnat pe elevii români să se deosebească de colegii lor din alte țări. Am asistat și cu siguranță am comentat cu toții, în cadru formal sau…
Ce se întâmplă în curtea școlii? O școală oarecare, dintr-un oraș sau dintr-un sat al României. Iată o întrebare pe care mi-o pun și v-o pun, convinsă că fiecare dintre noi, în calitate de părinți, de bunici, de oameni simpli, dar și de reprezentanți ai Statului Român, aleși de cetățeni, o avem în atenție. Multe…