Criza de medici specialiști se adâncește la Brăila

Criza de medici specialiști se adâncește la Brăila
Like Tweet Pin it Share Share Email

Repartiția medicilor rezidenți, care are loc duminică, 25 noiembrie 2018, demonstrează că în sistemul sanitar public din județul Brăila se perpetuează criza de medici specialiști. Dintr-un necesar de 56 de medici, estimat pentru următorii 3-6 ani în județ, Ministerul Sănătății a aprobat să scoată la repartiție 12 posturi, în ciuda solicitărilor Direcției de Sănătate Publică  Brăila, care a dorit, numai pentru acest an, 23 de noi medici rezidenți. La nivelul întregii țări, au fost scoase la repartiție 5.415 posturi de medici rezidenți, pentru 8.419 candidați.

Un semnal privind situația medicilor rezidenți, una deloc ușoară, a fost tras, de altfel, în Parlamentul României, de medicul Antoneta Ioniță, deputat PNL de Brăila. ”Am ajuns o țară secătuită de cadre medicale, cu sute de rezidenți care aleg anual să plece în străinătate, umiliţi și ignoraţi de sistem. În lipsa lor, spitalele mici, din provincie, nu mai pot funcționa. Spitalele din orașele mari devin supraaglomerate, iar rezultatul îl știm cu toții: frustrare adunată atât în rândul cadrelor medicale, cât și al pacienţilor, pentru care holurile spitalelor sunt trepte ale răbdării și culoare ale suferinţei. În aceste condiții, calitatea actului medical este imposibil de atins, dar vorbim și despre condiția medicilor rezidenți, care parcurg un drum plin de examene și de emoţii, de renunţări personale și  de nedreptatea ca, medic fiind, să te bazezi pe ajutorul financiar al părinților. În plus, odată ce pătrund în malaxorul rezidenţiatului și al specializării, tinerii medici costată că, în loc de specializări și practică, au parte de gărzi peste gărzi, de o birocraţie sufocantă și de piedici la tot pasul”, spune deputatul liberal Antoneta Ioniță.

Medicina a fost, în ultimii aproape 30 de ani, poate cel mai văduvit sistem românesc, alături de educație. Parlamentarul brăilean consideră că problemele nu contenesc, lipsurile sunt multe, iar românii sunt tot mai  nemulțumiți. În spitale se moare pe capete din cauza infecțiilor nosocomiale, a crizelor de medicamente și de vaccinuri. ”Dacă de ziua de astăzi nu ne pasă, poate ar trebui să ne gândim la mâine. La cine va mai lucra mâine în sistemul sanitar! În mod iresponsabil, ne alungăm viitorul din țară! Într-un sistem suprasaturat de pacienți, rezidentul român poate ar reprezenta șansa. O șansă de care, cu încăpățânare, guvernarea actuală continuă să își bată joc”, mai spune Antoneta Ioniță.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns