Declaratie politica privind garzile medicilor in Camera Deputatilor

Declaratie politica privind garzile medicilor in Camera Deputatilor
Like Tweet Pin it Share Share Email

Vă invit la un exercițiu de imaginație. Ce-ar fi dacă, pe lângă activitatea pe care fiecare dintre noi o desfășoară în fiecare zi, aici, în parlament, sau în teritoriu, am fi nevoiți ca, periodic, să venim la parlament sâmbăta, duminica, seara la 7, într-o zi oarecare din timpul săptămânii și, eventual, să desfășurăm o activitate care durează 12-14 ore neîntrerupt? Câți dintre dumneavoastră, dragi colegi, ați fi dispuși să faceți această activitate fără ca timpul petrecut în parlament să se considere vechime în muncă? Ba, mai mult, cum vi s-ar părea dacă, pentru indemnizația încasată, aferentă orelor lucrate în plus, ați plăti asigurări sociale, dar acest lucru nu s-ar regăsi în calculul pensiei?

Dragi colegi, situația pe care v-am expus-o nu este o poveste. Este situația reală cu care se confruntă  medicii care profesează în sistemul public din România și cărora gărzile pe care le fac nu le sunt recunoscute ca vechime în muncă încă  din anul 2016, de când, Ministerul Sănătății a dat un ordin care încalcă orice principiu al echității.

Pe acest fond, care afectează zeci de mii de cadre medicale, am inițiat modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât gărzile pentru care medicii plătesc asigurările sociale să le fie recunoscute ca vechime în muncă și să le fie luate în calculul pensiei. O altă prevedere, tot cu caracter reparatoriu, presupune ca medicii care fac gărzi să beneficieze, la cerere, și de pensionare anticipată, înaintea vârstei standard, în cuantum direct proporțional cu numărul de ore de gardă efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani femeile și de 60 de ani, bărbații.

Stimați colegi,

Aș vrea să luați în calcul că un medic care efectuează, în medie, patru gărzi pe lună, acumulează peste 2.000 de gărzi în decursul activității, ceea ce înseamnă 4.000 de zile lucrătoare, adică aproximativ 15 ani de muncă neluați în calculul pensiei. Și asta, în cazul unor specialități unde există suficienți doctori, pentru că, știți bine, criza de personal din spital este tot mai acută și tinde să devină un fenomen și există secții unde numărul gărzilor efectuate este mai mare decât cel pe care vi l-am prezentat. Efectul este unul previzibil: sindromul de suprasolicitare, care a făcut ca 58 de medici români, cu vârste medii de până în 51 de ani, să moară chiar în timpul gărzilor. Un medic obosit, suprasolicitat, poate să dea un diagnostic sau un tratament eronat, cu efecte incontestabile asupra pacientului.

Stă în puterea noastră să reparăm această inechitate, înainte să existe victime printre medici sau pacienți. Demersul legislativ a trecut de Senatul României, cu vot negativ, iar actuala putere a înclinat defavorabil balanța. Sper că, aici, în Camera Deputaților, voi găsi suficientă înțelepciune și conștiință, astfel încât să nu le mai dăm medicilor români încă un motiv să plece din țară, să-i facem să se simtă apreciați și respectați și, în fond, să le recunoaștem un drept, pentru că o noapte de gardă nu mai trebuie să fie un voluntariat făcut pentru statul român.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns