Deputatul PNL Antoneta Ioniță, reacție tranșantă la adresa lui Raed Arafat: ”Se încearcă discreditarea corpului medical românesc, căruia i se îngrădește dreptul la muncă”

Deputatul PNL Antoneta Ioniță, reacție tranșantă la adresa lui Raed Arafat: ”Se încearcă discreditarea corpului medical românesc, căruia i se îngrădește dreptul la muncă”
Like Tweet Pin it Share Share Email

Recenta propunere a secretarului de stat Raed Arafat, referitoare la separarea activității desfășurate de medici, care vor fi obligați să opteze între sistemul de stat și cel privat, va crea probleme, atât pacienților, cât și sistemului public de sănătate, este opinia medicului Antoneta Ioniță, deputat al Partidului Național Liberal. Ea consideră că argumentul doctorului Arafat, care dorește „să se ajungă la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoareneştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor” este lipsit de realism și total deplasat.

Aceasta este forma prin care noi, medicii, suntem judecați: pornindu-se de la prezumția de vinovăție. Unii zic că medicii ar putea căpușa sistemul, alții, că fac o concurență neloială între locul de muncă de la privat și cel de la stat. Ca să fie siguri, actualii guvernanți aleg să îngrădească medicilor dreptul la muncă. Numai că libertatea muncii este garantată prin Constituție și nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc”, spune Antoneta Ioniță..

Deputatul liberal consideră că situațiile în care bugetul sănătății a fost prejudiciat nu reprezintă o motivație pentru ca, în spațiul public, tuturor cadrelor medicale să li se pună amprenta de „corupt” și să se încerce discreditarea imaginii întregului corp medical. ”Suntem mulți cei care am ales să practicăm această meserie în România, deși am avut fiecare dintre noi oportunități de a pleca în țări dezvoltate, unde salariile unui medic sunt consistente. Dacă secretarul de stat Raed Arafat are cunoștință de fapte condamnabile ale cadrelor medicale, are obligația să le aducă la cunoștința organelor penale, dar nu are niciun drept să pună într-o lumină proastă întregul corp medical românesc, oamenii care se luptă să își facă meseria la standarde profesionale înalte, deși se izbesc de tot felul de lipsuri. Interdicția de a lucra simultan, atât în sectorul de stat, cât și în cel privat, nu face altceva decât să bulverseze sistemul medical românesc. O astfel de poziție radicală va duce la apariția unor grupurile de interese, la racolarea specialiștilor în funcție de veniturile realizate. Abia atunci, când medicii vor fi băgați cu toții într-o mare oală pe care scrie CORUPT, va începe o cursă în care profitul va fi mai important decât actul medical”, consideră  Antoneta Ioniță

Biroul de presă PNL

Comentarii (0)

Lasă un răspuns