Guvernul PNL nu va lăsa populismul disperat al PSD să blocheze modernizarea sistemului de sănătate prevăzută în programul economic

Guvernul PNL nu va lăsa populismul disperat al PSD să blocheze modernizarea sistemului de sănătate prevăzută în programul economic
Like Tweet Pin it Share Share Email

Epidemia cu noul Coronavirus ne-a arătat cât de vulnerabil este sistemul de sănătate. Cu toate acestea, neajunsurile medicinei românești au fost suplinite prin intervenția promptă și susținută a Guvernului PNL și prin conformarea românilor la măsurile adoptate de autorități, răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus fiind limitată și controlată eficient, astfel încât viața și sănătatea unui număr mare de români au fost salvate în fața acestui pericol.

Mai mult, în vederea depăşirii efectelor negative ale pandemiei, Guvernul a alocat resursele necesare și a luat măsuri care, deși unele au fost criticate de populiștii PSD și unele chiar anulate de CCR, au salvat multe vieți.

În condițiile date, Guvernul PNL a conștientizat nevoia unor reforme profunde și astfel, după foarte mulți ani de întârziere în care ar fi trebuit demarată construirea a 8 spitale regionale la nivel național și a unui spital metropolitan în Municipiul București, Guvernul a reușit să semneze într-un timp record contractele pentru construirea primelor 3 spitale regionale, cu o valoare totală de 1,64 miliarde de euro: Spitalul Regional de Urgență Cluj, Spitalul Regional de Urgență Iași, Spitalul Regional de Urgență Craiova.

De asemenea, se vor lua măsuri de îmbunătățire a sistemului medical și la nivel local și județean, nu numai regional, unde în perioada 2021-2027, cu un buget de aproximativ 17,5 miliarde lei, se vor moderniza și construi alte spitale și centre medicale.

Modernizarea sistemului medical este asumată în Planul Național de Investiții și Relansare Economică al Guvernului, iar PNL este decis să nu amâne aceste reforme pe care românii le așteaptă de mult timp.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns