Intrebare adresata ministrului Sanatatii: Care este situația bolnavilor de osteoporoză din România?

Intrebare adresata ministrului Sanatatii: Care este situația bolnavilor de osteoporoză din România?
Like Tweet Pin it Share Share Email

Osteoporoza, una dintre bolile care face tot mai multe victime în România, s-a aflat prea puțin pe agenda de priorități a predecesorilor dumneavoastră de la Ministerul Sănătății. Cu toate acestea, boala devine una tot mai acută și cu consecințe tot mai serioase. În urma solicitărilor venite din partea unor asociații ale pacienților, dorim să inițiem demersuri legislative menite să susțină o serie de politici de sanătate, dublate de alocările bugetare necesare implementării acestora.

Pentru a avea o imagine cât mai apropiată de realitatea momentului, vă rugăm să ne puneți la dispoziție o serie de informații, utile pentru un demers legislativ coerent și bine articulat.

Am dori să aflăm:

  • Câți bolnavi de osteoporoză sunt înregistrați oficial în România în prezent, atât femei, cât și bărbați?
  • Care este numărul mediu anual al fracturilor provocate de osteoporoză, în rândul pacienților români?
  • Care au fost bugetele alocate în ultimii 3 ani, prin programul național, pentru diagnosticarea și tratamentul osteoporozei ?
  • Care este rata de incidență a bolii? Dar a prevalenței?
  • Câte prescripții medicale pe acest diagnostic au fost eliberate?
  • Care sunt costurile aferente acestei boli la noi în țară, în prezent, și cum ne situăm față de media europeană?
  • Care sunt principalele mijloace de prevenire a osteoporozei, abordate de Ministerul Sănătății până acum și cum vedeți un program pentru viitor?

 

Vă rugăm ca, potrivit uzanțelor, să primim răspuns scris la aspectele semnalate.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns