Medicii români nu mai trebuie să facă voluntariat pentru statul român

Medicii români nu mai trebuie să facă voluntariat pentru statul român
Like Tweet Pin it Share Share Email

Suntem la începutul unei noi sesiuni parlamentare, un început măcinat, e drept, de reașezările de pe scena politică. Tocmai pentru că suntem la acest început, vin în fața dumneavoastră să vă readuc în atenție un important demers legislativ, de care ar urma să beneficieze mii de medici specialiști. Este vorba despre proiectul, de modificare a Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, ajuns pe agenda Camerei Deputaților cu titulatura Plx nr. 135/2019.

Vă reamintesc, dragi colegi că, în acest moment, în România, în urma unui Ordin al Ministerului Sănătății din 2016, gărzile medicilor nu sunt recunoscute ca vechime în muncă, deși ei plătesc impozite pentru sumele încasate, iar în Directiva 2003/88 a Comisiei Europene este prevăzut că ”timpul de lucru este definit ca orice perioadă în care lucrătorul se află la locul său de muncă și își exercită activitatea sau funcția”. Ne aflăm în fața unei grave inechități, care nu face decât să accentueze exodul specialiștilor, în special al celor tineri, și care are efecte dramatice, cât timp vorbim tot mai des despre medici care își găsesc sfârșitul în timpul gărzilor sau în sălile de operație.

Asociațiile profesionale susțin că, în medie, un medic care efectuează gărzi este privat de peste 15 ani care nu se iau în calculul pensie, la cât este estimată activitatea unui specialist cu patru gărzi pe lună. De aceea, prin această inițiativă legislativă, am propus modificarea Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice și recunoașterea gărzilor ca vechime în muncă. Din luna martie, Plx 135/2019 s-a pierdut prin sertarele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, care trebuia să-și prezinte raportul, până pe 9 aprilie 2019. Propunerea a primit avizele favorabile al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și ale Comisiei pentru Drepturile omului și încă se așteaptă ca membrii Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci, a Comisiei pentru Sănătate și familie și a Comisiei juridice, de disciplină și imunități, să-și spună punctul de vedere.

 Doamnelor și domnilor colegi,

Nu pot să nu constat că toate cele patru comisii care trenează abordarea unui punct de vedere pe marginea acestei necesare reparații sunt conduse de membri ai PSD. De aceea, mă adresez dumneavoastră, stimați colegi social-democrați, cu rugămintea de a face demersuri pe lângă doamnele și domnii deputați ai partidului, pentru a debloca legea. Acum câteva zile, doamna ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, în spațiul public, că este de acord cu faptul că ne aflăm în fața unei inechități și că aceasta trebuie remediată.

Gărzile medicilor nu trebuie să rămână un voluntariat, cum sunt tratate acum, ci un timp de lucru ce trebuie luat în calculul vechimii pentru pensie. Stă în puterea noastră, dragi colegi, să îi facem pe medicii români care efectuează gărzi să se simtă tratați cu respect, la fel ca oricare alt cetățean român și este responsabilitate noastră față de acești oameni care ne salvează viețile să deblocăm dezbaterea și să adoptăm această lege, în această sesiune parlamentară!

Comentarii (3)

  • Gărzi care nici măcar nu sunt plătite în cazul medicilor rezidenți! Avem în pontaj 20 ore obligatorii de garda dar noi stam 100 ore în garda pe luna pt ca nu este personal suficient care sa acopere orele de garda. O decizie înțeleaptă este sa plecam în alta tara unde o sa ni se recunoască munca.

    Reply
  • voluntariatul presupune lipsa castigului material … deci garzile nu sunt platite? … nici alea in care medicul doarme toata noaptea? … pentru sistemul de pensionare din romania, si nu numai din romania, nu conteaza timpul efectiv lucrat ci numarul anilor in care ai contribuit la sistemul de pensii … sunt multi salariati care fac ore suplimentare … unii mai multi decat medicii … aceia nu cer micsorarea varstei de pensionare … pare ca dupa ce ati obtinut salariile astea exorbitante, uneori nejustificate, credeti ca puteti cere orice si ca vi se va da … nu vi se va da … daca nu va convine emigrati in tari care va scot la pensie la 40 de ani … 🙂

    Reply
    • In cazul asta, Puf, cand ai rosu in gât sau infectie urinara sau pietre la fiere sau cancer, mergi si tu sa te tratezi acolo unde au emigrat cei a caror munca o dispretuiesti tu acum, pt ca in localitatea ta o sa te „tratezi” si „operezi” doar la babe.
      Denigrezi cu MARE inconstienta si in CLARA necunostinta de cauza o categorie de oameni care au invatat jumatate din viata ,care studiaza cealalta jumatate in paralel cu munca, ca muncesc zi si noapte cu sute de pacienti la usa fara a avea timp sa manace sau sa mearga toaleta 6-12 ore, care ajunge acasa vomitand de obiseala dupa o garda in care TREBUIE sa vada ,sa trateze cu mare atentie si respinsabilitate si cate 130 de pacienti, care trebuue sa faca fata si nervilor si suferintei si agresivtatii pacientilor si apartibatorilor, care se vad apou umiliti si terfeliti in presa si prin tribunale de cele mai multe ori pe nedrept.
      Da AI MARE DREPTATE. Oamenii ca tine NU MERITA atentia, priceperea, efortul de a fi tratat si vindecat de un medic din Romania. Da , AI DREPTATE, ar trebui sa plece toti in tari care ii respecta din toate punctele de vedere. Si medicii si profesorii.
      Cat de inconstient sa fii sa alungi medicii din tara si sa terfelesti profesorii. Adica sa distrugi educatia si sanatatea unui popor? Ne intorcem astfel in Neandertal cu speranta de viata de maxim 30 de ani ,manati doar de instinctul de supravietuire ( hrana) si de reproducere.

      Reply

Lasă un răspuns la L Anulează răspunsul