Pacientul român, condamnat la criza veșnică din spitale

Pacientul român, condamnat la criza veșnică din spitale
Like Tweet Pin it Share Share Email

Suntem în cea mai importantă săptămână a acestui an, în săptămâna în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, moment care ar trebui să fie unul de unitate și de mândrie națională. Dincolo de discursuri și evenimente solemne, vă invit, însă, să analizăm realitățile momentului. Unele dintre ele rămân motive de reală îngrijorare, pentru orice om responsabil, indiferent de culoarea politică.  Mărturisesc că, personal, ca mamă, ca medic, ca parlamentar al statului român, nu pot să mă simt mândră că trăiesc într-o țară care își ignoră populația, unde criza din spitale este perpetuă, iar sănătatea publică rămâne condamnată la statutul de cenușăreasă!

Nu cred că oricine dintre dumneavoastră, stimați colegi, poate fi mândru că România ocupă, pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria sau Albania. Romania se afla pe locul 34 din 34 de țări europene al căror sistem medical a fost analizat. Ocupăm ultimul loc la majoritatea indicatorilor luați in calcul la realizarea clasamentului: drepturile și informarea pacienților, accesibilitatea  sistemului sanitar, timpii de așteptare pentru consultații și tratament, rezultatele tratamentelor, gama de servicii oferite și extinderea lor, prevenția și farmaceuticele. 

 Personal, am tras mai multe semnale de alarmă privind situația și modul în care aceasta îi afectează pe pacienți. Am atenționat că doar creșterea salariilor medicilor nu este suficientă, dacă sistemul sanitar nu beneficiază de finanțarea corespunzătoare, dacă nu vom avea programe naționale de prevenție care să se poată derula constant, și nu în salturi, doar atunci când ministerul doamnei Pintea se gândește să aloce niște fonduri. Când 80% din cheltuielile sistemului public de sănătate reprezintă salariile personalului, nu trebuie să ai studii de economie să înțelegi că lucrurile nu au cum să fie normale și nici nu trebuie să mire pe nimeni de ce suntem pe ultimul loc al clasamentelor europene.

Stimați colegi,

Reprezint în Parlament un județ unde criza din spitale a atins dimensiuni pe care nu le mai credeam posibile. În spitalul județean Brăila, cea mai mare unitate spitaliceasca a acestui județ, pacienții au fost puși, nu de puține ori, în situația de a-și cumpăra medicamentele necesare tratamentului. Au lipsit medicamente vitale, precum anticoagulantele, antibioticele, hemisuccinatul de hidrocortizon.  Chiar dacă, pe moment situația s-a remediat, „minunea” nu va ține mult, având în vedere  faptul că, deja a devenit o regulă aprovizionarea cu sincope din acest spital.

Probabil cum mulți dintre dumneavoastră știți, finanțarea spitalelor prin intermediul consiliilor județene duce la o politizare excesivă a managementului sanitar și la situații care par de-a dreptul grotești. Președintele social-democrat al Consiliului Județean Brăila, domnul Francisk Chiriac, care a deținut pasager o funcție de conducere chiar în Ministerul Sănătății și se presupune că ar trebui să cunoască problemele sistemului, alege să îi certe public pe șefii de secție, pentru criza din spitale. Nu pe managerii care gestionează prost fondurile, dacă acestea au fost cumva alocate. Nu, pentru că managerii sunt niște personaje numite politic, iar medicul și numai el s-ar face vinovat de lipsurile de tot felul.

Care este astăzi statutul personalului medical în majoritatea spitalelor din provincie? În loc de consultații, medicii și asistentele dau explicații. Le explică pacienților de ce trebuie să-și aducă de acasă medicamente, mâncare și pijamale. Iar cei care ar trebui, de fapt, să dea explicații pentru jalea din spitale au  neobrăzarea să arunce pe umerii medicilor toată vina crizelor care se țin lanț.

Stimați colegi,

În aceste condiții, la Brăila și oriunde în România, calitatea în sănătate rămâne o poveste. O poveste pe care doamna ministru Sorina Pintea și colegii domniei sale de guvernare o spun pe la emisiunile de televiziune. În realitate, în sistemul sanitar românesc, acum, în 2018, în An Centenar, cuvântul de ordine este: CRIZĂ! Criză, subfinanțare și dispreț față de români!

Comentarii (0)

Lasă un răspuns