România de mâine nu trebuie să aparțină unei clase de analfabeți funcționali!

România de mâine nu trebuie să aparțină unei clase de analfabeți funcționali!
Like Tweet Pin it Share Share Email

Natura ne asemănă, educația ne deosebește”, spunea Confucius și mă gândesc tot mai mult la adevărul acestor vorbe, la modul absolut iresponsabil în care guvernele ultimilor ani i- au condamnat pe elevii români să se deosebească de colegii lor din alte țări. Am asistat și cu siguranță am comentat cu toții, în cadru formal sau informal, rezultatele absolut dezastruoase pe care copiii noștri le-au înregistrat la ultimul Test PISA. Rezultate care demonstrează colapsul în care se află învățământul românesc, un colaps cauzat de zecile de începuturi de reformă mereu abandonate, de desele schimbări de miniștri care au vrut fiecare să-și impună propria viziune, adesea fără să ia nimic în calcul din ce făcuse bun predecesorul.

Deruta educației românești și-a produs efectele. Procentele arată dimensiunea unui adevărat dezastru: 44% dintre elevii României sunt analfabeți funcționali! Citesc un text și nu sunt capabil să-l și înțeleagă! Școala noastră, măcinată de zecile de reforme pe hârtie, care au bulversat deopotrivă cadre didactice, elevi și părinți, scaote pe bandă rulantă analfabeți funcționali, de la o etapă la alta tot mai mulți. Ma-m aplecat mai mult asupra acestor rezultate. Scorul obținut în 2018 este în scădere față de 2012 si 2015, la toate cele trei domenii examinate: citire, matematică și științe, in timp ce procentul de analfabetism functional este de 44%.

Rezultatele PISA 2018 arată că, la ”Citire”, în Romania s-a obținut un scor în scădere cu 6 puncte față de cel din 2015 și cu 10 puncte mai puțin decât la PISA 2012, conform datelor oficiale publicate de directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Media elevilor cuprinși în examinare, care au atins nivelul 2 la citire, adică a celor care au competențe de bază și pot face legătura dintre informațiile pe care le au și aspecte din viață este de 77. În România doar 59% dintre elevi au atins nivelul 2. Cu alte cuvinte, 41% dintre elevii români citesc un text, dar nu pot înțelege și explica despre ce este vorba în ceea ce au citit.

La Matematică, stăm și mai prost, aici se înregistrează cea mai dramatică scădere, am pierdut nu mai puțin de 14 puncte față de testarea din 2015, dar în spatele cifrelor stă concluzia specialiștilor că 47% dintre elevii români nu ating măcar nivelul 2 de dificultate. Ei nu s-au descurcat când au fost puși să compare două rute alternative sau să convertească prețuri, din lei în altă monedă.

Același dezastru îl regăsim și la ”Științe”, unde s-au obținut tot scoruri cu peste 10 puncte mai mici decât la testările PISA anterioare. Nu mai putem vorbi doar despre îngrijorări, ci despre măsuri care trebuie luate urgent, dacă este să ne gândim că proporția elevilor români care nu pot face corelații elementare în domeniul științelor atinge pragul de 44%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre copiii care merg la școală sunt incapabili să ofere explicații despre situații întâlnite în fiecare zi, despre situații familiare, și nu pot formula concluzii simple, care să arate că pot face corelații între fizică, chimie sau științele naturii.

Stimați colegi,

În Testele PISA 2018 au fost testați peste 600.000 de elevi, dintre care aproximativ 5.000 de tineri din 170 de școli românești, la cele trei domenii amintite mai sus. Există, însă, și un al patrulea capitol, la care tinerii români nu au fost testați. Este cel al competențelor globale, prin care se urmărește capacitatea de a analiza probleme globale și de a avea relații cu persoane din alte culturi. Nu vreau să mă gândesc cam unde s-ar fi plasat România, dacă testul s-ar fi extins și la acest domeniu.

Doamnelor și domnilor colegi, așa arată viitorul nostru? Asta este ceea ce lăsăm în urmă? Dispute sterile și scandal, în timp ce România profundă, România adevărată, se scufundă din lipsa de educație, într-o școală anchilozată, al cărui produs este analfabetismul funcțional? Asta le oferim noi copiilor noștri? Așa croim România de mâine? Aici chiar cred că nu mai este timp de pierdut. Misiunea noastră este una comună: să repunem Educația acolo unde îi este locul. Să devină o prioritate națională.

Comentarii (0)

Lasă un răspuns